Poveste

Există o nevoie de educație la orice vârstă. În primii ani și încă și în copilărie, educația ni se impune – de multe ori, suntem lăsați în valurile incomensurabilei mări ale cunoștințelor în care, părinți, îndrumători, educatori și, implicit, noi înșine nu realizăm că suntem, de ce, cum și pentru ce ne aflăm. Și ne miră, apoi, de ce am ajuns în puncte ale vieții care ne sunt străine și care par a nu ne aparține. Prea puțini sunt cei vehemenți care știu ce vor, știu și cum, și ce, și de la cine, și pentru ce, și când, și unde, și de ce. Dintre aceștia, parte sunt stigmatizați, certați, puși la colț, redirecționați. Doar cei precum catârii rămân verticali și vertebrali.

Nevoia de educație, când devine conștientizată, pare că este o opțiune. Bucuroși, jucăm fotbal cu ea, chiar dacă suntem pe alt teren de sport sau chiar pe tușă. Începe să-și facă simțită lipsa uneori la apusul tinereții noastre, când devenim, în cel mai fericit caz, înțelepți – din ciclul ”ehee, dacă eu aș… atunci…” sau, în cazuri mai puțin plăcute, devenim sclavii frustrărilor acumulate inconștient.

Nevoia de educație poate trezi în tine, dacă o iei la braț, ceasuri deșteptătoare care ticăie fără a avea nevoie de ceasornicar sau alte terțe complementarități pentru a funcționa optim, constant și pentru a suna atunci când s-a umplut de sinele pur și incandescent – din ciclul ”ca o bombă cu ceas”.

Urmează, firesc, momentul în care ”dai pe dinafară” – unii, din prea mult, se pierd în ignoranța unui sine încrezut, un fel de ”buricul pământului” plat sau rotund, aplatizând au aere egoistice tot ce ating. Însă, unii, din prea mult, răsfrâng asupra celorlalți scântei magice, învăluind cu căldura sufletului și modestia științei – lucruri, natură, vietăți.

Așa se naște dorința de a da mai departe din ceea ce ai adunat, hrănind dorința de educație a celor de lângă tine, sădind semințe de curiozitate, de nou, de vechi, de prezent și viitor.

Așa învață să zboare fiecare vietate sau idee – din avântul insuflat din partea celor care pun osul, umărul și neuronii în slujba lor și a umanității.

Așa se nasc proiecte ca al nostru – dintr-o credință în valori, din dragoste pentru oameni și responsabilitate în evoluție. Suntem ceea ce mâncăm; suntem ceea ce spunem; suntem ceea ce gândim; suntem ceea ce facem. Spune ce faci și fă ce spui. Suntem PRO educație, sutem PRO artă – suntem ProEduArt.